Despre... bani de buzunar

Aniela Buică, elevă clasa a XI-a C

Ce poți face atunci când ești elev? Cine te ajută să te dezvolți?

Poate că mulți spun: părinții, profesorii sau rudele, dar eu susțin că noi suntem singurii care ne putem schimba, avansând în viața într-un mod frumos și de apreciat.

Nu cred că mulți dintre voi mă știu, mă numesc Aniela, o persoană normală ca și voi, care vrea să își împărtășească experiența din care îmi câștig singură o sumă de bani, pe care o folosesc pentru a-mi satisface mici capricii pe care, desigur, orice adolescentă le are. Poate mulți nu sunt atât de încântați de o altă persoana banală care, având prea mult timp liber, a început să scrie, dar da, chiar o fac și este o plăcere.

Așa că, voi începe cum am ajuns să am oportunitatea de a avea legătura cu un atelier și magazin de haine, pentru care am anumite ședințe foto. Le prezint piesele vestimentare. Prin intermediul unui eveniment devenit tradiție la noi în liceu, este vorba despre balului bobocilor, în organizarea căruia m-am implicat anul acesta, m-am intersectat cu o doamna minunată, cu care am colaborat în acest sens și, astfel, am ținut legătura, iar cu ocazia colecției de primăvară am avut prima ședință foto și de atunci, odată cu apariția noilor colecții, sunt contactată permanent .

Pot recunoaște că prima mea experiență în acest domeniu a fost în clasa a X-a, dar fiind o ședință foto cu mai multe cunoștințe a fost, pur și simplu, o zi normală în care am făcut poze cu un aparat profesionist. Acum, după o asemenea experiență am îmbrățișat oportunitățile create astfel și, cu siguranță, nu voi refuza nici pe viitor.

Recunosc că nu mă inhib atunci când aparatul foto este în fața mea, dimpotrivă mă destind, mai ales că fotograful este cel care mă ajută să mă regăsesc, mă ajută să fiu naturală și să îmi modelez atitudinea după stilul vestimentar pe care î-l adopt.

În concluzie, orice ai face, trebuie să iți pui tot sufletul și să iți dai interesul pentru a reuși și a duce la bun sfârșit ceea ce îți propui. Esențial rămâne să te implici!