Obținerea coloranților din plante
Profesor Duică Mihaela Elena , chimie, Liceul Teoretic "Ion Heliade Rădulescu" Târgoviște
Experimentul 1
Culoarea albastră se obţine din viorele. Se fierb petalele în apă împreună cu piatra-acră KAl(SO4)2.12H2O sau piatră-vânătă CuSO4 .5H2O, până când soluţia capată culoarea albastră intensă. Se introduce obiectul de vopsit şi se fierbe aproape o oră, după care se spală cu apă multă şi se usucă la umbră.
Experimentul 2
Frunzele de mesteacăn și rădăcina de urzică colorează lâna, bumbacul, cânepa, inul în galben. Se ia 1 Kg de frunze de mesteacăn şi se fierb în 3 litri de apă. Se lasă apoi 4-5 ore, după care frunzele se amestecă pentru a se scoate culoarea. Se foloseşte apoi imediat la vopsit, adăugând 10 g de piatră-acră. Obiectul de vopsit se fierbe circa ½ de oră.
Experimentul 3
Rădăcinile de urzică se fierb în borş proaspăt. După ce soluţia se răceşte, se adaugă puţină piatră-acră şi se introduce materialul de vopsit, care se lasă câteva zile, fără a se fierbe.
Experimentul 4
Unele coji de arbori se pot folosi, de asemenea, la vopsit. Astfel, coaja de stejar colorează în negru, dacă, după ce s-a fiert în puţină apă, i se adaugă sulfat feros şi se mai fierbe o oră. Coaja de păr proaspată , în acelaşi mod, colorează în roşu.
Coloranţii naturali sunt şi indicatorii chimici. În afară de fenolftaleină, turnesol și metiloranj, folosiţi în mod curent în laborator, se mai pot folosi şi alte substanţe extrase din diferite plante, cu proprietatea de a-şi schimba culoarea după mediul în care se găsesc, după cum se constată din tabelul următor:
Unii indicatori, cum sunt turnesolul, metiloranjul, fenolftaleina, zeama de varză roșie se prepară astfel: se dizolvă 0,1g indicator in 50 ml alcool de 95% și apoi se diluează cu apă.