Profesor Frîncu Liliana, chimie, Liceul Teoretic "Ion Heliade Rădulescu" Târgoviște
Fosforul a fost descoperit în anul 1669 de către alchimistul german Hennig Brand din Hamburg. Acesta a supus niște reziduuri de urină la un proces de calcinare în retortă, în absența aerului. Fosfații din urină au suferit un proces de reducere sub influența carbonului format prin pirogenarea resturilor organice conținute.
Hennig a descoperit proprietatea fosforului de a lumina în întuneric cu lumină verde-albastră, numindu-l ”foc rece”. Denumirea de ”fosfor” provine de la termenul de origine greacă ”phosphorus”, ce înseamnă ”purtător de lumină”. Ulterior, J. Kunckel în Germania și R. Boyle în Anglia redescoperă procesul de obținere.
Lavoisier intuiește pentru prima dată că fosforul este un element chimic. I.Gahnn (1770), iar apoi Scheele (1777) semnalează prezența elementului în oase.
Fosforul nu poate exista liber în natură deoarece are o mare afinitate pentru oxigen. Se găsește numai sub formă de compuși, mai ales fosfați.
Principalul mineral care conține fosfor este apatita. Totodată, se află în corpul plantelor și animalelor sub formă de combinații anorganice (carapacea scoicilor, oasele vertebratelor) și sub formă de compuși organici (sânge, creier, păr, fibre musculare, gălbenuș de ou, lapte).
Fosforul este utilizat la obţinerea chibriturilor şi a îngrăşămintelor.