Profesor Chelărescu Florina , limba franceză, Liceul Teoretic "Ion Heliade Rădulescu" Târgoviște
Franceza a fost limbă oficială în Anglia mai mult de 300 de ani.Limba franceză a fost limba oficială în Anglia începând cu anul 1066, odată cu cucerirea ei de către normanzi în frunte cu William Cuceritorul. În 1362, odată cu adoptarea de către Parlamentul Englez a Actului Dezbateri în Engleză (Pleading in English Act), limba franceză a fost exclusă din dezbaterile judiciare şi a fost înlocuită cu limba engleză, astfel pierzând calitatea de limbă oficială.
Este limbă maternă pentru 75 de milioane de oameni din întreaga lume.
Limbă maternă desigur pentru populaţia din însăşi Franţa cu departamentele ei de peste mări aşa ca Guyana, ţările din vecinătatea ei, aşa ca Belgia, Elveţia şi Luxembourg. Nu în ultimul rând pentru cetăţenii canadieni din regiunea Quebec, care are un statut special în componenţa Canadei.
Franceza este a doua limbă străină cel mai frecvent predată, după limba engleză.
Limba franceză este predată în mare parte în ţările care fac parte din aşa numita Comunitate Francofonă (Communauté francophone), unde limba franceză nu are statut de limbă oficială, dar constituie o limbă străină prioritară pentru studiere în şcoli, în ţări precum sunt România şi Republica Moldova.
Franceza este limba oficială a Organizaţiei Naţiunelor Unite. Limba franceză este una din cele 6 limbi oficiale ale Organizaţiei Naţiunelor Unite. De asemenea, în rând cu limba engleză, constituie limba de lucru a Secretariatului Naţiunilor Unite.
Engleza şi Franceza sunt unicele limbi predate în fiecare ţară din lume, cu 100 milioane de studenţi, elevi şi 2 milioane de profesori – 20% din care sunt din afara ţărilor francofone.
În timpul Revoluţiei Franceze, 75% din cetăţeni francezi nu vorbeau franceza ca limbă maternă.
Perioada anilor 1789-1799, a fost una agitată şi una de schimbări de regimuri în Franţa. Până la această perioadă nu exista o limbă unică franceză, erau numeroase dialecte şi limbi regionale. La debutul Revoluţiei franceze conducătorii au promovat o politică lingvistică tolerantă faţă de de numeroasele dialecte şi limbi regionale. În contextul răspândirii ideilor revoluţionare, părea firesc de a le promova într-un limbaj înţeles de oameni. Republica se vedea ca una multilingvă. Însă mai târziu „les patois” (dialectele) au devenit un obiect al atacurilor revoluţionarilor burghezi care vedeau în ele un obstacol în promovarea ideilor lor. Astfel, la Convenţia naţională, în aprilie 1793, Bertrand Barère membru al guvernului revoluţionar, a declanşat o luptă veritabilă în favoarea existenţei unei limbi naţionale. El declara că : „La un popor liber, limba trebuie să fie una pentru toţi”.
34% din francezi pot vorbi engleza.Conceptul că francezii nu ştiu sau nu vor să vorbească limba engleză, nu este complet adevărat, dar nici total greşit. Totul depinde de punctul de comparaţie. Cu 34% de cunoscători ai limbii engleze, Franţa nu poate fi comparată cu Suedia, unde 85% din populaţie vorbeşte engleza perfect. Cu toate acestea, Franţa se poate compara cu Germania, cu ale ei 51% de vorbitori de limbă engleză, cu atât mai mult cu Italia şi Spania, cu doar 20% de cunoscători ai limbii lui Shakespeare.
În timpul celui de al doilea război mondial, când Hitler a vizitat Parisul, francezii au tăiat cablurile ascensoarelor de pe Turnul Eiffel, astfel Hitler era să fie nevoit să urce treptele, pentru a ajunge în vârful turnului.
Moscheea din Paris a ajutat evreii să scape de nazişti, în timpul celui de al Doilea Război Modial, oferindu-le identificatoare de musulmani.
Lois al XIX a fost rege al Franţei doar pentru 20 de minute timpul dintre abdicarea tatălui său şi personal a sa. În favoarea nepotului său, ducele de Bordeaux.
În Franţa se consideră încălcare de lege numirea unui porc cu numele de Napoleon.
Franţa are numeroase legi moştenite din trecut, unele din Evul Mediu, altele din perioada Revoluţiei Franceze, altele a regimului Vichy şi toate sunt perfect legale în ochii dreptului francez, dar unele sunt învechite şi nu corespund realităţilor actuale, astfel că par destul de neobişnuite şi ciudate.
În Franţa este permisă căsătoria cu o persoană decedată. Da, în Franţa este posibilă căsătoria cu persoană decedată, dar ea poate fi autorizată numai de Preşedintele Republicii. Cea mai recentă căsătorie de acest gen a avut loc în 2009, şi e legată de o istorie emoţionantă.
Este vorba de, Jonathan şi Magali Jaskiewicz. După 6 ani de concubinaj între aceştea şi doi copii comuni, Jonathan a cerut-o de soţie pe Magali, care a spus „Da”. Au fixat căsătoria pe 24 ianuarie 2009, dar, înainte cu 2 zile de această dată, viitorul soţ a decedat într-un accident rutier. După aproximativ un an, pe 14 noiembrie 2009, Magali, primind pemisiunea Preşedintelui Franţei, a înregistrat căsătoria sa cu soţul decedat.
În Franţa, este ilegal să te săruţi pe căile ferate.